Barajul Gura Apei – Lacul Zanoaga

Iata o descriere sumara a traseului Gura Apei-Zanoaga-Gura Apei, cu cateva fotografii si informatii pe care le-ati putea si voi folosi. Traseul a fost un obiectiv indeplinit pentru data de 19 August 2010. Au participat la aceasta tura: Andrei, Calin, Sandu, Betuel, Mimi, Denis, Alina, Deni, Tabi, Ligi si Iulia (care a facut si pozele).

Dumnezeu a hotarat vreme buna pentru ziua aceea. Salvamontistul de la Refugiul Zanoaga mi-a spus ca a fost singura zi cu vreme frumoasa si linistita din acea saptamana. Ne-a cam prins si soarele, traseul fiind in mare parte pe pajiste alpina. Dar am avut parte de peisaje deosebite.

Urcand din partea aceasta avem ocazia sa vedem inca de la iesirea din padure cateva grupe de munti (partial) din acelasi loc (ceea ce nu se intampla des): Retezatul, Godeanu, Tarcului si chiar Retezatul Mic. Suntem pe un picior vestic al Masivului Retezat, incercand sa-i cucerim intinderile. Varfuri, platouri si vai desenate asa cum stie numai Creatorul, poarta cu ele istorii scrise in Cartea Secretelor, unde muritorul nu stie sa citeasca…

MARCAJ: cruce albastra (pe fundal alb)

TIMP: 4-5 ORE

Plecam dimineata spre tinta. Trecem barajul propriu-zis pe drum, indretandu-ne spre intrarea in PNR (drumul care duce spre Poiana Pelegii). Cerul ne da speranta unei zile frumoase de vara. Faptul ca suntem in August ne ajuta sa ne bazam pe o vreme mai putin schimbatoare si sa speram si mai mult intr-o excursie reusita. Dincolo de acestea, ne incredintam in mana bunului Dumnezeu si plecam in drumetie, chiar daca este dimineata devreme si aerul este rece.

Baraj Gura Apelor August 2010

Baraj Gura Apelor August 2010

Dupa ce platim taxa de intrare in PNR si aflam cu stupoare ca niste unguri au rupt steagul de pe Vf. Peleaga sa puna un altul (al tarii lor) in schimb, de la un personaj care urca cu masina in Poiana Pelegii tocmai sa duca din nou steagul unde-i este locul, mai mergem putin pe drumul forestier, pana cand apare in dreapta drumului un indicator spre Lacul Zanoaga (pe el scrie 4 ore, cruce albastra). Intram, asadar, in padurea din stanga (in dreapta e lacul Gura Apei) si incepem urcarea, incercand sa gasim cel mai bun ritm: urmeaza un traseu mai lung si nu vrem sa obosim prematur.

Spre Zanoaga - in padure

Spre Zanoaga - in padure

Dupa ce iesim din padure (2 ore, poate mai bine) avem in fata o panorama de exceptie: Muntii Tarcului (Vf. Verdetii, Stana Neagra etc) si Muntii Godeanu (Culmea Borascu, Gogu etc). In fata incepe o zona de pasune cu jnepenis din loc in loc. Primul varf care se zareste in directia de mers este Zlata (2142), apogeul Culmii cu acelasi nume. Dupa ce lasam acest varf si stana de la baza lui in stanga, urmeaza platoul Rades-Zlata, de unde se deschid in dreapta privelisti impresionante cu Muntii Godeanu si Retezatul Mic.

Varful Zlata, vazut dinspre Vest

Varful Zlata, vazut dinspre Vest

De pe Culmea Zlata

De pe Culmea Zlata

Stana Zlata

Stana Zlata

Depasind si acest platou, ajungem aproape de Vf. Radesu Mare, in stanga (2259). Chiar inainte sa trecem pe langa acest varf, ajungem la o bifurcatie. E important aici sa pastram traseul cu cruce albastra, lasand Radesu in stanga. Celalalt traseu duce la Gura Zlata. Platoul Rades-Zlata lasa in partea dreapta o caldare, chiar inainte de cea a Zanoagei, unde sunt taurile: Zanoaga Mica si Taul Spurcat.

Spre Zanoaga

Spre Zanoaga

Apar inainte Muntii Retezat: Sesele, Judele, Culmea Slaveiu, semn ca ne apropiem de caldarea Zanoagei. Zanoaga este lac glaciar care se intinde pe o suprafata nu foarte mare, dar care este cel mai adanc de acest fel din tara noastra: 29 m.

Ajungem in sfarsit deasupra lacului Zanoaga, avand de jur imprejur un peisaj exceptional. Am intalnit pe ultima portiune si cateva fire de apa care se duceau spre Zanoguta. De vreo 5-6 ani este si un refugiu permanent langa lacul Zanoaga, unde se pot afla informatii pretioase despre alte trasee de acolo, presiunea atmosferica, varfurile inconjuratoare etc.

Taul Zanoaga

Taul Zanoaga

Zanoaga si Culmea Sesele Mari

Zanoaga si Culmea Sesele Mari

Zanoaga, Sesele Mici

Zanoaga, Sesele Mici

Alte Varfuri din Retezat

Alte Varfuri din Retezat

Trasee de la Zanoaga

Trasee de la Zanoaga

Pentru a ne intoarce la Gura Apei se poate urma traseul spre Crucea Traznitului (vezi harta), Lunga Bernina, Rotunda, Gura Apei (unde o parte insemnata este drum forestier). Noi ne-am intors pe acelasi drum. De la Zanoaga (unde se poate sta cu cortul), puteti continua spre Lacul Bucura, urcand pe creasta care continua Sesele Mari (stanga lacului Zanoaga, vezi foto mai sus) – veti putea vedea o parte din Rezervatia Stiintifica Gemenele.

Harta Traseu Gura Apei - Zanoaga

Harta Traseu Gura Apei - Zanoaga

[legatura harta]

Drum bun!

3 comments on “Barajul Gura Apei – Lacul Zanoaga

  1. lorand - hunedoara spune:

    azi 17 sept 2011 am fost si eu pe acest traseu cu fratele meu, e super fain, mai vin pe aici.

    • Ma bucur sa aud asta. Sper ca ati avut un timp frumos si ca ati avut ocazia sa vedeti frumusetile creatiei lui Dumnezeu.

      Daca aveti vreo poza care credeti ca merita sau vreun comentariu despre traseu care sa ajute si pe altii sunteti mai mult decat binevenit sa contribuiti.
      🙂

  2. Teodorescu Ileana-Sorinela spune:

    Super traseu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s